marți, 13 ianuarie 2009

MT. Cook a rămas necucerit

Steagul românesc nu a ajuns pe cel mai înalt vârf al Noii Zeelande. După patru zile în care am aşteptat un moment prielnic, o fereastră de vreme bună încercarea de a urca pe Mt. Cook a eşuat. Chiar dacă premisele la plecare au fost mai mult decât bune: vreme caldă, cer senin, vânt slab, iar ascensiunea în prima porţiune – cea a Linda Glacier – a decurs fără incidente şi într-un ritm rapid, peretele vertical şi expus de la 3300 m ne-a venit de hac. Vântul puternic, dar şi lipsa unor elemente tehnice specifice (suficient de multe cuie şi piroane de gheaţă) a făcut înaintarea imposibilă fără asumarea unor riscuri majore.
Am hotărât retragerea cu inima strânsă. Febra vârfului era destul de puternică, însă, greu de crezut că în condiţiile date am fi reuşit să ajungem sus - şi aproape în niciun caz să ne întoarcem. Coborârea de pe Mt. Cook este chiar mai periculoasă decât urcarea. Cred că a fost şi este cea mai bună decizie. Muntele rămâne la locul lui. Important e să rămânem şi noi...
Una din marile mâhniri rămâne imposibilitatea de comunicare cu montaniarzii de pe aici. Pentru ei Mt. Cook e o afacere. Ghizii percep o taxă de 5000 de dolari pentru însoţirea unui singur alpinist pe vârf. În aceste condiţii sunt extrem de zgârciţi cu orice fel de detalii privind traseul şi dificultăţile tehnice. În toată perioada petrecută în zonă n-am întâlnit decât perechi de alpinişti (ghid/aspirant) şi niciun echipaj independent. Cred că eram o apariţie cam stranie...
Promitem însă, să punem la dispoziţie – într-o comunicare viitoare – detalii (hărţi şi poze) privind traseul, pentru oricine doreşte să încerce o nouă expediţie pe Mt. Cook.
Ne reîntoarcem pe malul oceanului şi apoi în Wanaka. Revenim cu amănunte...

P.S. Pentru cei (de fapt, cel, că a fost unul singur) care a semnalat că ar mai fi fost cineva din România pe Mt. Cook vă anunţăm că n-am găsit nici urmă de români nici la Department of Conservation nici la Plateau Hut, ambele locaţii fiind imposibil de ocolit în drumul spre vârf. Deci, succes mult celor ce vor veni...

4 comentarii:

  1. Până la urmă important e să vă întoarceţi acasă cu bine... şi toţi!

    RăspundețiȘtergere
  2. Incercarea moarte n-are...Data viitoare. Felicitari celor ce au incercat.

    RăspundețiȘtergere
  3. Nem baj fiuk!!! A kovetkezo alkalommal! :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Ma numesc Remus Coman .Am urcat pe varf in 2003 si 2004 pe trasee diferite. Nu stiu ce baliverne ziceti despre DOC sau Plateau Hut. In 2004 am avut 2 parteneri Kiwi si un alt roman ce a murit la intoarcere fiind lovit de un bolovan si cazand in gol 300m. Nu cred ca log bookul la acea cabana mai avea date din 2004 dar cu siguranta se gaseste undeva daca chiar vreti. In 2003 am urcat pe east ridge dupa 2 ani de pregatire si incercari esuate cu un prieten din NZ . Success in continuare!

    RăspundețiȘtergere