Începe stresul

Ieri a fost ultima zi de antrenamente pentru Iron Man, iar de azi am început să ne pregătim de Mt. Cook. E de la sine înţeles că pregătirile de acasă nu s-au potrivit cu cele de aici. După cum v-am mai spus apa lacului Wanaka este foarte rece (acum, spre exemplu are 13 grade şi se preconizează 15 pentru ziua concursului) deci va trebui să folosim neoprene. Care ne vor fi date (sub formă de închiriere şi nu pe bani puţini) cu o zi înainte de concurs. Cum nici eu, nici Bogdan n-am mai înotat în ape atât de reci în costume de tipul acesta e posibil să avem surprize. Oricum un motiv de stres în plus... Ce să mai vorbim de lipsa totală a antrenamentului la înot. Practic, cu ce am venit de acasă, cu aia concurăm!
Bicicletele produc alte surprize. Merg trăznet, dar vântul nu vrea să se liniştească deloc. Bate constant de dimineaţa până a doua zi dimineaţa din acelaşi unghi.Vrând-nevrând tot ai 90 de km de mers cu el în faţă. În plus neozeelandezii ăştia şi-au pus criblură peste asfalt pe toate drumurile din afara localităţilor aşa că senzaţia, cu roţile astea subţirele, este că ai luat-o pe arătură. Deci, una peste alta, viteza calculată nu ne prea iese la socoteală...
Dar, cum spuneam, gata cu antrenamentele de Iron Man. Astăzi am urcat primul munţişor de prin zonă. 2578 m, Mt. Roy, bun pentru a avea o superbă privelişte asupra lacului şi zonei Wanaka. Cipri s-a întrecut pe sine şi la prima lui urcare – diferenţă de nivel 1200m – a bătut toate recordurile: sub 2 ore. I-am explicat că de acum vreau să-l văd în acelaşi timp din Buşteni, sus pe Coştila...
De pe Mt. Roy am văzut pentru prima dată Mt. Cook. Dar despre asta mâine, când vom ajunge în zonă... În seara asta, la un ceai cu biscuiţi ne luăm rămas bun de la duşuri, bucătărie, bere şi lejeritate.