Nici Noua Zeelandă...

... nu e ceea ce plănuisem de acasă. Adică nu e atât de tehnic-civilizată încât să avem net pe oriunde. Prin urmare – cu toate că nu ne-am prea apropiat de munte – suntem binişor în afara ariei de acoperire a tuturor semnalelor.
Asta ca să explicăm pauza măricică... Da` lasă că nici voi nu aţi stat tot revelionul cu nasul în net numa ca să vedeţi ce mai facem...
Revelionul ne-a prins în sudul insulei sudice, în cel mai sudic punct al Noii Zeelande –şi, totodată, cel mai sudic punct al lumii în care am fost oricare dintre noi (gata cu sudismele care aici sunt un fel de „nordisme”) – deci pe malul Oceanului Pacific în Curio Bay. Asta după ce am marcat momentul la Bluff (vezi poza).
Nu, nu ne-am îmbătat dacă asta voiaţi să întrebaţi. De fapt am băut cam trei sticle de vin roşu neo-zeelandez bun uitându-ne la stele şi ascultând valurile. Poate părea romantic, dar de fapt a fost o polemică ştiinţifică pe teme astronomice în care Cipri şi Bogdan îmi tot arătau Carul Mic şi eu tot nu voiam să-l văd în emisfera sudică. Mă rog, controversa a rămas deschisă aşa că aşteptăm sugestii...
Cu toate astea –repet – nu ne-am îmbătat, ci ne-am culcat cuminţi după ora 00.00 a noului an pe care-l vedeam în premieră, noi , cei aflaţi pe cel mai îndepărtat meridian. Vă informăm că anul 2009 a plecat de la noi cu următoarele caracteristici: un an bun, îmbelşugat, norocos şi plin de bucurii. Dacă nu-l găsim acasă identic înseamnă că l-aţi stricat şi, vorba neo-zeelandezilor, vă ia mama dracului!
Dintre împliniri o menţionăm pe cea a lui Cipri care exact în ajun de an nou a reuşit să socializeze cu un pinguin. Cu puţin noroc reuşea să intre în contact şi cu o focă şi ceva delfini care se aţineau prin zona în care campasem, însă foca era bolnavă (diagnostic clar!) şi n-a prea vrut să iasă dintre pietre, iar delfinii n-au binevoit să iasă pe uscat, iar lui Cipri îi era cam târşă să intre în apa rece.
Dar, hai că ajunge deocamdată... După cum se vede am ajuns într-o zonă civilizată deci avem net, baie şi maşină de spălat rufe. Păcat, însă că Cipri a băgat hainele direct în uscător, cu detergent, desigur şi acum se miră că nu vor nici în ruptu capului să se ude. Stati liniştiţi... o rezolvăm noi cumva. Sper doar să nu se fi stricat maşina de uscat...
P.S. În drum spre sudul sudic am înnoptat într-o zonă în care se filmaseră nişte scene din „Stăpânul inelelor”. Cu toată ruşinea, ne-am hotărât să vedem filmul când ajungem acasă. Ce vedem pe aici e aproape ireal...